Monthly Archives: septembrie 2010
Votul liber exprimat, o metodă de manipulare a alegerilor?
Votul liber exprimat, reprezintă posibilitatea cetăţeanului de a participa sau nu la alegeri. Consider că aceasta este o metodă ingenioasă a clasei politice de a ne manipula fără prea multe complicaţi, ei se bazează pe faptul că nemulţumirea noastră se manifestă prin absenteismul de la votare, astfel unii dintre noi nu ne dăm seama că le facem un favor în acest fel, când nu exercităm dreptul de vot.
Le permitem în acest fel să fraudeze alegerile, iar noi să nu ne manifestăm dreptul de vot câştigat cu greu de strămoşi noştri.
Cei care au introdus această posibilitate de a exprima sau nu votul au ştiut ce fac, sau bazat corect pe premisa că în acest fel ne vom manifesta împotriva abuzurilor făcute de putere prin absenteism la votare.
Trebuie să stopăm acest flagel, trebuie reintrodus votul obligatoriu, de altfel acesta este un drept şi trebuie să fie şi o obligaţie în acelaşi timp, nu trebuie să ne convină faptul că nu sântem obligaţi să votăm, după cum a demonstrat viaţa, s-a întors împotriva noastră. Trebuie să ieşim din pasivitate, trebuie să ieşim din amorţeala în care ne-au împins.