Podul lui Dumnezeu

Comuna Ponoarele ¦ Podul lui Dumnezeu
PODUL LUI DUMNEZEU <Înapoi
Podul lui Dumnezeu

Podul lui Dumnezeu sau Podul natural se află în centrul localităţii, în apropiere de primărie, fiind o uriaşă arcadă de piatră peste care trece şoseaua Baia de Aramă − Dr. Tr. Severin. El s-a format prin prăbuşirea peretelui superior al peşterii şi se impune în peisaj prin masivitate: 30 m lungime, 13 m lăţime, 22 m înălţime şi 9 m deschidere.

Podul poate fi admirat în toată măreţia sa din Crovul Peşterii, de unde se dezvăluie deschiderea spre Valea Pragului şi structura lui etajată formată din blocuri de calcar suprapuse, supuse eroziunii şi vremuirii. Privit prin Valea Turcului, Podul se impune ca un arc uriaş, împietrit, pe sub bolta căruia se poate vedea Dealul Peşterii şi seninul cerului.

Localnicii au păstrat numeroase legende despre formarea Podului, care explică denumirea de Podul lui Dumnezeu sau Podul Uriaşilor. “Lui Dumnezeu i s-a făcut milă de oamenii din Ponoarele care nu puteau trece Valea Pragului şi l-a alungat pe diavol care se adăpostea în peştera de la Pod. Dracul a fugit şi atunci tavanul peşterii s-a prăbuşit, iar Dumnezeu a făcut podul pentru oameni. Dracul a ieşit la Zătonul Mare zgârâind cu ghiarele stâncile din Dealul Peşterii. Acolo s-a aşezat pe o piatră care-i poartă şi acum numele (Stânca Dracului)”.